Interogații post-crăciuniste

Ai intrat deja în cura de detox post-sărbători, sau aștepți să se termine concediul?

N-am sărbătorit niciodată Crăciunul. Nu am decorat bradul și nici nu l-am așteptat vreodată pe Moșul. Am pierdut dezbateri aprinse cu colegii de grădiniță, în încercarea de a le demonstra că unchiașul cărunt în straie albe și roșii ce ne vizitează după fiecare serbare de iarnă, este un impostor. Mai târziu am aflat că sărbătoarea asta este o ocazie numa’ bună de ușurat buzunarele vecinelor pioase de bomboane și ceva lumânări, și de distracție cu frații mai mici.

La 22 de ani, singurele lucruri care îmi plac de Crăciun sunt filmele lacrimogene, târgurile  și clementinele.

Ah, cumva îmi place și ideea. Ideea că-i Crăciunul.

La o cercetare superficială afli că evenimentul ce pretexează sărbătoarea, Nașterea Domnului Isus, este mai posibil să fi avut loc în lunile de vară și nu în miezul iernii. Apoi răsfoiești Biblia și vezi că nu este recomandată niciunde sărbătoarea asta, ci este o festivitate politeistă. Dar așa a avut loc creștinizarea lumii: am lăsat puțin de ici, puțin de colea și, din sincretismul realizat s-a ițit o cosmetizare a Zilei lui Saturn, transformată în Sărbătoarea Crăciunului. Cadourile, ghirlandele și crenguțele verzi? Erau specifice zilei cu mult înainte ca magii și păstorii să se înfățișeze la iesle.

Parte din cultura modernă, este sărbătorită de mulți oameni care nu se identifică cu valorile creștine. A intrat pe făgaș capitalist și s-a cuibărit așa de tare în paleta cromatică a consumerismului, că ne-am trezit că e a noastră, a tuturor.

Dar orice pretext de a lua vacanță și de a face mai mult bine trebuie să fie încurajat, așa-i? ”Spiritul Crăciunului să ne umple sufletele…”, parcă așa încep urările de pe 24 Decembrie.

Concerte caritabile, acțiuni umanitare, vizite la azile, orfelinate sau penitenciare? Le-am marcat pe toate și nu mi-a părut rău.

Însă mă frământă o anumită inconsistență a noastră.

Românii au bani. Pe credit, pe cinstite, pe necinstite sau aduși de rudele din străinătate, dar au. Și nu puțini. Cozile din supermarketuri și raioanele goale din magazine sunt grăitoare. Companiile uzează de ultimii bani rămași pentru promovare, pentru a ne bombarda cu ”ULTIMELE REDUCERI!”, iar influencerii încearcă să ne convingă cât de bine ar arăta sub bradul nostru crema aceea ordinară, pe care ei o oferă menajerei după ce termină de filmat story-ul. Raioanele de jucării gâfâie sub atatea zorzonele cu Prințesa Sofia, iar parcările supraetajate de jucărie parcă adaugă etaje în plus de la un an la altul. Ahh, metode sofisticate ca părinții să-și spele vinovăția faptului că și-au ignorat copiii tot restul anului…

Încerc să găsesc un puzzle cu Nașterea Domnului Isus undeva în marea de opțiuni oferite, dar caut degeaba. Nu au așa ceva. La raionul de costume roșii, țipătoare, de moși? Nu vei găsi nicio costumație cu Maria sau Iosif. Prea multă modestie în peisaj.

Știi ce e greu să găsești în perioada asta? Oameni săraci. Da, chiar va trebui să îi cauți atent. Spun din experiență.

Cea mai tristă lună, în azile și orfelinate, este ianuarie. Când, după inflația de mandarine, cozonaci și căciuli prea mici, nu mai bate nimeni la ușă. Nu mai apare nicio asociație caritabilă cu pachete de peste ocean. Nu te mai spovedește niciun cult. Ești pus în dulap până la Crăciunul viitor, când ești scos odată cu empatia pusă la naftalină.

Pretexte de înfundat cămările. Îmbuibare. Rafturi goale. Și o duzină de directori de marketing ce își freacă mâinile, cu gândul la vacanța pe care și-o permit în urma câștigurilor din luna aceasta. Însă Crăciunul nu este doar o mașinărie de bani excelentă.

Îmbrăcat în haine roșii și verzi, sclipicios și mirosind a cozonaci, apare ca o rază de speranță în peisajul dezolant al iernii. Sistematizează valori ce transcend capriciile modei. Familia, bunăstarea, recunoștința. Probabil de asta simțim nevoia să păstrăm sărbătoarea asta.

Cum ar fi…

Dacă ne-am aminti că avem o familie căreia îi datorăm grija și timpul nostru nu doar o dată pe an?

Dacă am întări empatia copiilor față de ceilalți, în loc să alimentăm frica acestora că ”nu mai vine moșul”?

Dacă ne-am alege proiecte sociale în care să activăm tot anul și nu am mai sparge cutiile cu donații de dragul postului?

Dacă ne-am planta brăduți în curtea de la țară sau în fața blocului, în loc să umplem tomberoanele de molizi uscați la sfârșit de Ianuarie?

Dacă ne-am vizita vecinii săptămânal și ne-am deschide ușa și când n-am șmotruit praful din colțuri?

Dacă am încerca să îl punem pe Isus în viața noastră, nu să-L înghesuim într-o sărbătoare din care nu a făcut parte niciodată?

 

În Maramureș, undeva în vârful dealului, zilele trecute, am surprins o discuție cu bunica lui Liviu.

– Mai trec țigăncile pe aici, să ceară..

-Și le primești în curte?

-Nu le trimit înapoi. Le poftesc în casă, le întreb dacă au mâncat și le pun masa.

-De ce nu le faci vânt? Ia să nu mai vină pe la tine! Să vezi ce la fac dacă le prind pe aici…

-Nu maică, trebuie să nu lași să plece cu mâna goală pe nimeni care îți cere. Nu contează cât ai tu. Nu e voie. Nu trebuie să dai pe nimeni afară. Nu, nu…nimeni nu trebuie să plece cu mâna goală.

Și a scos de după sobă două borcănașe cu semințe coapte de dovleac, cum știe că îi plac nepotului.

 

Esență.

”Nimeni nu pleacă de la mine cu mâna goală”

Stomacul mai plin. Sufletul mai liniștit. Picioarele mai ușoare. Ochii mai limpezi.

Și atunci Crăciunul va ține 365 de zile.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s