Cum să îți personalizezi mărturiile de nuntă? Partea I: Balsam multifuncțional

Când eram mică și mergeam la nunți, primeam întotdeauna la sfârșit o cutiuță delicată cu câteva bombonele teribil de aspectuoase. Arătau atât de bine, încât după îmbuibarea prilejuită de eveniment, ajungeam la concluzia că nu le-aș simții gustul dacă le-aș mânca pe loc, așa că le duceam acasă și le puneam pe un raft. Și acolo rămâneau până când, într-una din rundele săptămânale de ștergere a prafului, le vedeam și mi se făcea poftă. Însă le găseam ori stricate, ori decolorate, și luau calea coșului de gunoi în ambele cazuri.

Mi-am dorit foarte mult ca mărturiile pe care le oferim la nunta noastră să fie atât utile invitaților noștri, cât și reprezentative pentru noi.

Așa că am ales să oferim celor prezenți la nunta noastră câte un mic cadou, unul din partea mea, unul din partea lui Liviu, făcute cap-coadă de noi (well…am avut și câteva ajutoare cu mânuțe magice pe ultima sută de metri, trebuie să recunoaștem). Astăzi vom vorbi de cel din partea mea, iar zilele viitoare de cel din partea lui Liviu.

 Balsam multifuncțional

Un balsam natural, cu uleiuri hidratante și cu o ușoară aromă de lămâie? Pentru că părinții mei sunt fani ai medicinei preventive, avem mereu în casă tot feluri de uleiuri. Deci nu mi-a fost deloc greu să găsesc pe internet câteva variante care să conțină o bună parte din ceea ce aveam deja prin cămară. Pentru nuntă am folosit ceară de albine, unt de cocos, unt de shea, ulei de jojoba, vitamina E (pentru conservare), esență de lemongrass și puțină miere.

Astăzi însă îmi doresc să îmi refac stocul de balsamuri home-made, așa că voi repeta pașii făcuți atunci, și vă voi arăta cum să realizați balsamuri hidratante, pentru buze, unghii sau crăpături, folosind ingrediente de calitate, customizândule în funcție de nevoiele pe care le aveți și de destinația acestora.

1. Comandă recipientele. După ce am căutat destul de mult, am ajuns la concluzia că cele de la ScintillaSilk sunt cele mai accesibile. Vă las link-ul aici.

2. Ingredientele necesare pentru 50 de bucăți (în fiecare tub încape o cantitate de cca. 4,5-5g de balsam, în funcție de uleiurile folosite):

  • 80g ceară de albine: eu am folosit direct de la sursă, dar se găsește în orice magazin Apicola.

Oferă balsamului consistență și stabilitatea, formând un strat hidratant pe piele și având efect calmant.

 

  • 80g ulei de cocos ecologic, extravirgin, presat la rece: eu l-am folosit pe cel de la SanoVita, pentru link apasă aici. Zilele acestea îl găsiți pe site la reducere, apropo. Îl folosesc constant în măști de față și de păr, sau drept înlocuitor al cremei de mâini, seara, înainte de culcare. Personal, este cel mai bun ulei de cocos încercat până acum, atât ca textură și aromă, cât și ca nivel de hidratare. Zilele acestea îl găsiți pe site la reducere, apropo.

Pentru hidratare și regenerare.

 

  • 40g unt de shea nerafinat: am luat și de la Solaris și de la Oleya, însă mi-a plăcut mult mai mult textura și gradul de absorbție al celui de-al doilea, pe care îl găsiți aici.

Pentru elasticitate în sezonul rece și protecție împotriva razelor UV.

 

Pentru sănătatea epidermei și rolul anti-inflamatoriu.

 

Pentru că întârzie procesul de oxidare (râncezire) a produsului.

 

  • câteva picături de ulei esențial de Lavandă: am folosit ulei esențial de la YoungLiving. Alege un ulei de calitate, variantele la 7 lei din Plafar nu prea au văzut câmpiile de levănțică din Provence, și pot cauza reacții negative.

Pentru aromă și pentru proprietățile cicatrizante.

 

3. Prepară produsul

Ceara de albine se topește la foc mic. După ce devine lichidă, se incorporează în ea celelalte uleiuri. În funcție de preferințe, poți pune și ulei de jojoba sau argan. Nu fierbe ingredientele, altfel riști să le distrugi din proprietăți. La sfârșit adaugă vitaminele A și E, și 10-15 picături de ulei esențial. Pe tot parcursul procesului, amestecă cu o spatulă mică din lemn. Între timp, desfă capacele containerelor pentru balsam și ordonează-le pe masă. Folosește o seringă fără ac pentru a transfera produsul în acestea. Vei observa că, pe măsură ce se răcesc, cantitatea de produs se trage în jos, diminuându-și volumul. Mai poți adăuga câteva picături, pentru ca fiecare recipient să fie plin.

Tips: Pentru a testa nivelul de hidratare, pune întâi produs într-un singur recipient, apoi dă-l la frigider pentru 5 minute. Dacă ești mulțumit de consistență, ulmple-le și pe celelalte, dacă nu, adaugă ulei de cocos, ca să devină mai hidratant, sau ceară de albine, pentru mai multă consistență. Eu am pus și puțină miere de salcâm, dar trebuie avut grijă să fie foarte bine omogenizată cu celelalte ingrediente.

 

Girls only: Păstrează 3-4 recipiente la sfârșit, apoi adaugă o bucățică din rujul tău preferat în compoziția rămasă. Așteaptă să se topească și amesteacă bine pentru a se incopora culoarea. Trnasferă compoziția în recipientele rămase, și voila! Te-ai ales cu balsamuri de buze pigmentate, care îți vor oferi hidratarea necesară, pentru un an întreg!

4. Etichetează!

Dacă le folosești doar pentru uz personal, etichetele nu reprezintă o necesitate. Dacă însă le folosești drept cadou sau mărturii, trebuie să le etichetezi. Pe lângă numele voastre, data nunții și hashtag-ul evenimentului, trebuie să specificați obligatoriu ingredientele folosite. Nu știi niciodată ce reacții alergice poate avea cineva la vreunul din compușii folosiți de tine. Etichetele folosite pentru recipientele specificate mai sus trebuie să aibă 5/4.7cm.

Balsamurile funcționale sunt o metodă inedită de a-ți surprinde prietenii sau invitații cu ceva făcut de tine, sau de a face economii serioase când vine vorba de balsamurile de buze, indispensabile întregii familii!

Dacă ai încercat să faci până acum, și ai descoperit vreo rețetă faină, dă-ne de știre și nouă!

 

 

P.S: Nu, nu fac la comandă. Pur și simplu se fac atât de simplu și de repede, iar procesul este atât de distractiv, încât nu merită să își bată altcineva capul. Să îți mai spun că te duce la mai puțin de 4 lei/bucata?

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s