Ce nu am știut la începutul celor 6 ani de acnee…

–  Hei, tu! Față de pizza!

Am plecat imediat privirea în jos. Ce îi puteam spune? În ziua aceea ieșisem nemachiată din cămin, iar băieții din liceul de alături mă priveau cu lehamite. M-am întors în cameră și mi-am afundat fața în pernă, șiroind de lacrimi.

Anul 2012. Eram la sfârșitul clasei a IX-a și de câteva luni mă confruntam cu o acnee papulo-pustuloasă severă. Indiferent de perioada lunii, pe fața mea tronau în media câte 30 de puncte roșii, dolofane, care dureau groaznic atunci când le atingeam: se simțeau ca niște gâlme noduloase sub piele. Speram să fie doar un episod temporar, cauzat de schimbarea de alimentație și adolescență, și să treacă în scurt timp cu Zineryt și creme din plafar. Mă înșelam.

Anul 2014. În metrou.

O bătrână care stă jos în fața mea mă studiază atent, scoate un pix și o foaie de hârtie și scrie energic ceva. La prima dau să cobor, dar mă trage de mână și îmi pune biletul în palmă.

–  Pentru față, a încercat nepoata mea și i-a trecut! Garantat, neapărat să încerci… că trebuie să faci ceva!

Mi s-a întâmplat și în Kaufland, tot din partea unei femei necunoscute. La biserică, pe stradă și în alte locuri publice. Tu chir nu faci nimic pentru față? Păcat de ochii tăi… Zâmbesc stingherită și încerc să explic câteva din tratamentele încercate pe termen lung. Știți, și noi, ăștia cu probleme de piele, avem oglinzi acasă…

Până acum pot trece pe lista străduințelor mele de a scăpa de acnee: mâncat de drojdie, băut suc de urzici, băi cu abur, aplicat pastă de dinți mentolată, ciuruit fața la diferiți cosmeticieni, autovaccinuri și alte câteva metode magice. Nu îmi permit să merg lunar la saloane de lux, în care nu știu cine și-a dus fata și a scăpat de acnee după câteva luni de tratament, însă încerc să fac tot ce ține de mine.

Mă doare capul când mă uit la tutoriale în care fete cu două puncte roșii pe față îți dau sfaturi despre cum să scapi de acnee. Sau când prietena aceea grijulie, cu tenul perfect, îți explică cum i-au trecut ei punctele negre. Voi habar nu aveți ce înseamnă pe bune să ai acnee, și cât de greu este să supraviețuiești într-un secol în care perfecțiunea vinde!

De la prima cosmeticiană la care am fost am ieșit cu fața roșie: m-a durut o săptămână, și încă pe atât timp mi-a fost iritată fața mai tare ca înainte. După ce m-a pus pe pat și m-a dat cu niște soluții mentolate, și-a înfășurat vată pe degete și m-a umplut de sânge timp de vreo 40 de minute. Nu recomand. Am întâlnit și una foarte bună. Era din Constanța. Am mers de două ori și chiar a făcut minuni, însă vacanța s-a terminat și m-am reîntors în București.

Până la sfârșitul anului devenisem expertă în recomandări de tratamente împotriva acneei: Retinol, săpunuri cu sulf, creme naturale, măști – cu miere și gălbenuș sau cu argilă- și câteva cutii de spirulină. Nu m-am mai prezentat la acel medic dermatolog. Nu am mâncat carne și ciocolată timp de un an, pentru a vedea dacă nu cumva aici este cauza, însă, cum nici înainte nu mâncam des, nu am observat nicio diferență notabilă.

 

Atunci mi-a recomandat cineva un medic bun din Târgoviște, orașul meu natal. Mi-a prescris Roaccutane, m-a ținut sub observație atentă, m-a tot trimis la analize și mi-a oferit o mulțime de mostre de creme pentru refacerea tenului, fără a mă obliga să achiziționez vreuna. Era alegerea mea, în funcție de cum îmi reacționa fața. Fain, așa-i? Puțini fac asta. Din momentul acesta au început să se ducă, însă a fost un drum dificil pentru o fată. Pastilele Roaccutane mi-au uscat pielea de pe tot corpul: tenul meu nu mai secreta sebum nici pe față, dar nici pe scalp, mâini sau picioare. Puteam să nu mă spăl pe cap o lună de zile: nu ai fi avut nici cel mai mic indiciu despre asta. Chiar dacă uneori ne plângem de secreția de sebum, sunt ferm convinsă că Dumnezeu a lăsat glandele acelea acolo pentru a ne îngriji pielea și părul: după acel an, nu m-am mai plâns niciodată de părul gras. Pielea mi se cojea și avea permanent un aspect uscăcios. Luni de zile am folosit uleiuri și creme hidratante, protecție solară intensivă și câte minim patru litri de apă pe zi. Pentru băut, bineînțeles.

 

De atunci coșurile au trecut și au mai revenit, în anumite perioade. În funcție de alimentație și factori de stres. Te confrunți și tu cu aceeași problemă? S-ar putea ca rezolvarea să fie mai puțin dureroasă decât a fost în cazul meu.

Ai mare grijă la igienă: nu dormii niciodată fără să te cureți pe față, nu îți atinge/freca fața pe parcursul zilei, schimbă-ți fața de pernă săptămânal, nu îți freca tenul cu prosopul, ci doar tamponează-te. Evită orice produs abraziv de igienă a tenului (da, da, inclusiv cele atât de populare în social-media, promovate de vedete care oricum se duc la salon săptămânal): acestea te pot irita, infecția propagându-se și mai intens. Mergi la un medic dermatolog: dacă nu se poartă frumos cu tine și încearcă să îndese în tenul tău o mulțime de produse, mai consultă și altul, sunt mulți medici buni, nerecomandați de influenceri. Acesta va descoperi cauza, iar apoi o veți combate împreună. Stai departe de zahărul în exces, de lactate și carne. Bea minim trei litri de apă zilnic. Chiar dacă nu scapi în totalitate de acnee, vei exersa disciplina personală din plin și te vei alege cu niște obiceiuri de stil de viață foarte sănătoase.

Chiar dacă au trecut, iar astăzi îmi apar foarte rar, am rămas cu chisturi și cicatrici. Iritațiile actuale îmi trec rapid cu uleiuri esențiale (Tea Tree + Tămâie funcționează de minune pentru mine) și nu mai am nevoie de intervenție medicamentoasă.

Pe lângă mărturiile vizibile ale rănilor nu demult trecute, am rămas cu lecții prețioase.

Ce m-au învățat aproape șase ani de acnee?

  • Să investesc în lucruri care transced aparențele

Am intrat la Liceul Adventist din București cu medie bună. Eram drăguță, slăbuță, cu ochii verzi și având căsuța de la YahooMessenger plină cu mesaje siropoase de la n-anonimi. Dar după câteva luni, când au început să apară coșurile, am realizat că posibilitatea de a mă încadra printre fetele frumoase din liceu era nulă. Erau fetele frumoase, erau fetele obișnuite, iar apoi era categoria fetelor cu defecte evidente. Adică eu și câteva care se luptau cu kilogramele în plus. Mi-am evaluat potențialul: în gașca celor mai bine îmbrăcați nu puteam sta – eu mi-am câștigat singură prima pereche de converse – și nici alături de cei mai șmecheri nu îmi era locul, pentru că, și de le strigam prin megafon, tot singură râdeam la propriile-mi glume. Ce opțiuni aveam? M-am îndreptat spre grupul persoanelor implicate: am început să fac voluntariat, să ies în față, să particip în proiecte extrașcolare și să îmi descopăr talente pe care nu le bănuiam până atunci. Pentru că știam prin ce trec și cine sunt, în fiecare seară după demachiere, îi puteam înțelge mai simplu pe ceilalți. Am învăț să apreciez nu rujul roșu și rochia neagră dinaintea unei prezentări, ci ideile bine structurate pe care le aveam în cap. Am început să pun mai mare accent pe oameni, pe învățat și pe viitorul meu, iar dacă lucrul acesta ar fi singurul învățat în perioada asta, cu siguranță a meritat să mă confrunt cu acnee severă.

  • Importanța grupului-suport

Am fost binecuvântată cu niște colege de cameră și de clasă deosebit de pricepute în a te face să te simți bine în pielea ta. Seri de povești, de farse la telefon, nopți de învățat în grup pentru tezele de a doua zi, îmbrățișări calde când mă simțeam dărâmată pe interior și cuvinte blânde, folosite pentru a-mi ridica moralul. Poate că unii oameni își regăsesc forța în ei înșiși pentru a se ridica și a merge mai departe, însă eu am învățat că poverile împărtășite cu alții se duc mai ușor, iar îngerii acționează deseori prin oamenii de lângă tine.

  • Lecția umilinței

Este înjositor să fii respinsă de un anumit grup sau de vreun băiat, pentru că îți e silă de fața ei. Te simți un nimeni când sunt persoane care împroașcă cu astfel de cuvinte în tine, te simți neajutorată și urâtă, iar orice cantitate de citate motivaționale are același efect pe care l-a avut cura cu drojdie pentru acneea mea. Adică niciunul.

Suferința îți taie din vârful nasului. Și din imaginea aceea împopoțonată pe care o ai cu privire la propria persoană. Te învață să îți schimbi perspectiva și să te uiți de jos în sus. Observi că ești mic și neînsemnat și că mai sunt o mulțime de oameni pe aceeași planetă cu tine. Oameni cu probleme mai mari decât ale tale, care suferă enorm și care au nevoie de o mână de ajutor. Oameni de la care ai atâtea de învățat, indiferent de unde sunt și câte cărți au parcurs. Și înveți că, ocupându-te de problemele lor, uiți de ale tale.

Dacă vă place de mine, așa cum sunt astăzi, trebuie să știți că, pe lângă mentori și cărți, un rol major în dezvoltarea mea l-au avut aceste obstacole mici, roșii și căpoase. Multe nopți în care am adormit cu ochii roșii. Multe frământări și ”de ce?”-uri fără răspuns imediat. Multe replici usturătoare. Cine s-ar fi gândit la 14 ani că unele binecuvântări vin deghizate în cele mai neașteptate costumații? Uitându-mă în spate îmi dau seama că acneea m-a ajutat să mă concentrez pe învățat și pe proiecte extra-școlare, ținându-mă departe de dependențe, băieți și influențe compromițătoare. Mi-a exersat răbdarea. Mi-a cizelat comportamentul, mi-a îndreptat sufletul către lucrurile pe care nu puneam preț înainte și m-a făcut să prețuiesc mai mult oamenii de lângă mine.

Iar acum, când lacrimile s-au dus, când rănile nu mai dor și când liceul a trecut, prezentul este martor tăcut al lucrurilor care au fost sau nu de viitor.

Nu știu cu ce te confrunți tu, te provoc însă să gândești pe termen lung. Ce vei învăța de aici peste cinci ani? Cât va mai conta asta peste zece ani? Dar acum? Ce lecție încearcă să te învețe încercarea asta?

Pentru mine acesta a fost modul Providenței de a mă pune la punct. Pentru tine ce este?

 

 

 

Fotografiile fac parte din arhiva personală din perioada liceului. Nu făceam fotografii nemachiată, și le editam ulterior, blurându-mi fața. Din păcate, nu am fotografii în care să fiu singură, needitate. Tocmai pentru că niciodată nu m-aș fi gândit că le voi putea privi vreodată fără să le urăsc.

Mă.

 

 

Reclame

Un gând despre „Ce nu am știut la începutul celor 6 ani de acnee…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s