7 lucruri pe care să NU le spui mirilor în ziua nunții!

Pentru miri, cei prezenți la nuntă se împart în trei categorii:

– familie și cei apropiați care au participat la organizarea nunții,

– invitații care ies în evidență și

– invitații pe care îi remarci atunci când citești dedicațiile de pe plicuri sau te uiți la fotografiile de la nuntă. În cea de-a doua categorie se află câțiva despre care ajungi să te întrebi dacă nu cumva era mai bine să faci invitația aceea pierdută.

Vă las mai jos șapte fraze pe care le-am auzit spuse la nunți și care ne-au fost adresate și nouă.

  1. ”Nu a meritat să arunci banii pe flori/rochie/meniuri sau detaliul z”

Chiar dacă ar trebui să te relaxezi în ziua nunții și să te bucuri de spectacol, de familie și de invitați, te vor stresa în permanență detalii precum: mărturiile, artificiile, prăjiturile, sosirea standului de înghețată sau plata Photo Booth-ului. Cu siguranță ai cheltuit timp, bani și zeci de telefoane pentru ca totul să iasă asemănător panoului tău de Pinterest. Iar atunci vine o ”mătușă” (termen generic folosit în Maramureș pentru orice femeie 40+) care îți spune că ai pus degeaba indicatoarele de afară, că nici nu se vede că rochia a fost de la Pronovias/Natalia Vasiliev (”Sigur găseai la fel și în Dragon!”) sau că nimeni nu a apreciat că aranjamentele de pe mese sunt din flori naturale. Serios? Care este scopul observației? Pot să plâng pentru asta săptămâna viitoare, nu acum. Mulțumesc.

2. ”S-a terminat mâncarea (mărturiile, prăjiturile, scaunele pentru invitați neconfirmați)”

…sau variațiuni pe teme asemănătoare. Iar aici Liviu mai că a leșinat. Serios. Am și câteva fotografii drept mărturie. Noroc că un unchi săritor a observat rapid și i-a strecurat un pahar cu magneziu (dovada mai sus). NICIODATĂ nu le spune mirilor ceva care să îi dea peste cap sau care să îi îngrijoreze. Dacă s-a întâmplat ceva grav, mergi la șeful de sală, la socrii mari sau mici sau la oricare altă persoană din organizare care știe la cine să apeleze mai departe. Unele lucruri se pot rezolva repede, fără să mai ajungă în timpul evenimentului și la urechile lor nefăcutele.

3. ”Și…planuri mari pe diseară, așa-i?”

…îți surâde galeș un burlac burtos, făcându-ți cu ochiul sau dându-i un cot mirelui. Uneori replica vine din partea unor persoane care nici măcar nu îți sunt suficient de apropiate pentru a face aluzii atât de personale. Pentru necunoscători, mă ofer eu să dau câteva explicații: în noaptea nunții, în special dacă nunta este mare și se întinde până târziu, se doarme sau/și se numără darurile de la nuntă. În cazul nostru, la ora două dădeam telefoane pe la hotelurile din zonă, pentru că rezervarea noastră pentru grupul instrumental fusese compromisă de recepționer. Acesta, în ciuda avansului anterior, a cazat alte persoane în camerele rezervate de noi. Da, în viața reală se întâmplă și lucruri din astea. Filmele se opresc la dansul mirilor, lăsând serialelor de comedie ce se întâmplă după.

4. ”De ce ai ales felurile astea de mâncare/băutură/desert etc?”

Și comentarii legate de felurile de mâncare: ce a fost bun sau mai puțin delicios, tradițional sau excentric. Prin astfel de intervenții, 1) nu rezolvi nimic, mâncarea deja a fost gătită și servită, 2) îi faci pe miri să se simtă penibil, în special când nu este vina lor. Din cauza anumitor schimbări sau accidente de ultim moment, unele meniuri, atent stabilite inițial, se dau peste cap, cu totul sau parțial. Dacă ți se întâmplă, cum ni s-a întâmplat nouă, să te trezești cu 150 de invitați în plus, porțiile se înjumătățesc, se diluează, iar echipele de bucătari și ospătari intră într-un șoc pe care nu l-aș dori nimănui.

5. ”Și copiii…când?”

Am 21 de ani și m-am măritat. Simt că mai am multe cărți de citit, școli de absolvit, locuri de vizitat și o copilărie de finalizat, înainte de a lua serios asta în calcul. Chiar vrei să știi la ce vârstă corpul unei femei are pregătirea optimă pentru a purta un bebeluș? 25. Dar la pregătirea emoțională a cuplului te-ai gândit? Sau că mai au câteva lucruri de terminat sau poate de demarat o afacere, de construit o casă, înainte de a susține continuitatea speciei într-un mediu comod și stabil?

6. ”De ce nu ai invitat-o și pe cutăreasca sau pe cutărelul?”

Dacă persoana X, Y sau Z nu este prezentă, pentru că nu a fost invitată sau nu a reușit să ajungă, cu siguranță există un motiv bun, atât pentru prima, cât și pentru a doua variantă.

Spre exemplu, pentru că eu și Liviu am fost implicați în multe proiecte de-a lungul anilor, am fost puși față în față cu diferiți oameni, iar o bună parte din ei ne-au intrat la suflet. Însă în ultimele trei luni dinaintea nunții, când am avut invitațiile pregătite, a fost destul de greu să trimitem invitații tuturor, așa că am încercat să păstrăm nunta la o dimensiune medie și să nu creăm obligații inutile, punând mulți oameni pe drumuri.

În alte cazuri motivele variază: anumite conflicte private sau dezacordul anumitor membrii ai familiei, dar și suprapunerea cu evenimente pentru care cei invitați au confirmat deja.

7. ”Îți mai aduci aminte când…*insert amintire picantă here*?”

Nunțile sunt un moment grozav pentru revederea unor oameni care ți-au fost cândva apropiați, dar cu care, din motive variate, nu ai mai reușit să păstrezi o legătură constantă.

Acum…cuplul proaspăt cununat se află cu siguranță într-unul din momentele lui de maximă conformare socială și religioasă, dar pentru mulți lucrurile nu au stat așa din totdeauna. Unii dintre noi au avut un traseu mai sinuos al dezvoltării, presărat cu pățanii, accidente, influență negativă și câte și mai câte. Propria nuntă nu reprezintă cel mai potrivit moment în care să ți se relateze ce nerozii apetisante făcea cel sau cea de lângă tine în adolescență, cu cine ieșea, sau ce tare s-au aburit cei doi prieteni ”pe vremuri”. Vorbind despre aceste lucruri, poți atinge un subiect delicat pentru cei doi sau poți dezgoli răni abia cicatrizate. Amintește-ți de lucrurile bune ce v-au adus împreună, punctează rolul prieteniei voastre în viața ta sau binecuvântările primite în acea secvență de timp. Pentru cele rele puteți ieși la un suc, altădată.

 

 

Da.

Cu siguranță îmi doresc să fi scris acest articol înainte de nuntă.

 

 

Foto: UltraViolet Photography

 

Reclame

3 gânduri despre „7 lucruri pe care să NU le spui mirilor în ziua nunții!

  1. Nu ati avut invitatii care trebuie daca vi s-au spus lucrurile astea. Noi nu am avut probleme, iar daca unii prieteni de ai sotului si-au permis sa faca amunite glume, le-au facut in particular, ca intre barbati.

    Apreciază

    1. Bună, Mihaela! Mă bucur că ai avut o atmosferă deosebită, din păcate, am numeroase prietene care s-au regăsit perfect în cele scrise mai sus, o parte dintre remarci nefiind de la nunta noastră, ci auzite la nunțile altora. Probabil nu ai citit și alte articole pe tema nunții scrise de mine, și nici nu mă urmărești pe Instagram: în ziua nunții am avut peste 150 de invitați în plus, pentru că nunta a fost la cort, și au venit oameni din satele învecinate, fel de fel de ”cunoștințe” din partea soțului. Astfel, a fost destul de greu de gestionat partea aceasta 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns la Mihaela Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s