Cel mai frumos cadou de nuntă

Dacă la 21 de ani mă bucuram pentru că am primit un buchet de trandafiri albi, un ceas sau o agendă nedatată, la 21 de ani și jumătate prețuiesc nespus fiecare set nou de oale marmorate care îmi completează bucătăria.

Aș putea începe cu clișeicul ”Soțul meu a fost cel mai minunat cadou de nuntă” alături de încă trei paragrafe siropoase, însă voi lăsa poezia aceasta pentru urările de ”la mulți ani nouă” ale altei fete, de pe o altă pagină.

Trebuie să recunosc: oricât de mult m-am pregătit și oricât de tare am avut impresia că am strâns punga anterior nunții, viața în doi, la început, ne-a luat pe nepregătite, cu precădere în situația în care niciunul nu ne-am născut copii de parlamentar sau bancher. După căsătorie și mutat împreună, am realizat că avem nevoie de o mulțime de lucruri pe care le-am luat ca venind de la sine până acum: de la draperii asortate și uctător de păr, la dulapuri de bucătărie și aplice pentru corpurile de iluminat.

Iar aici, din fericire, au intervenit cadourile de nuntă.

Paranteză.

Dacă nu te-ai perindat pe la prea multe nunți în ultima perioadă, trebuie să îți spun câteva lucruri despre cadourile de nuntă, pe care le-am aflat și eu recent:

  1. Este recomandat, înainte de a achiziționa un cadou, să te interesezi despre nevoile cuplului direct de la aceștia sau de la o sursă apropiată (părinți, prieteni, vecini). Ce au nevoie? Care sunt hobby-urile lor? Ce culori preferă? Poate te-ai gândit să oferi un toaster sau o mașină de spălat, însă înainte de asta îți recomand să afli dacă cei doi nu cumva au deja obiectul acela și au nevoie de…un aspirator, de exemplu. Unele cupluri atașează invitațiilor online și o listă cu lucruri de care au nevoie, iar invitații se pot înscrie cu achiziții: uneori, lucrurile de pe listă sunt destul de voluminoase, atât ca dimensiune, dar și ca preț. Însă lucrul acesta permite asocierea invitaților în vederea achiziționării acelor itemi.
  2. Cadourile trebuie să fie de calitate. Părinții mei încă au acasă lucruri primite la nuntă, pe care le folosesc cu drag, precum veselă sau lenjerii de pat (da, da, cu toții ne amintim pedepsele primite în copilărie pentru distrugerea totală sau parțială a anumitor cadouri de nuntă #oups ). Este preferabilă achiziția unui vas de yena rezistent, decât a unui set voluminos de vase pentru gătit, a căror calitate este îndoielnică, doar pentru a arăta cadoul mai impresionant la prima vedere.
  3. Cadourile se poat oferi cam 10-12 luni de la nuntă.
  4. Ce cadouri poți să oferi, având certitudinea că cei doi vor folosi darul primit?
  • Articole pentru bucătărie: șorțuri pentru gătit, seturi de vase, de oale, seturi pentru picnic, boluri pentru salată sau recipiente delicate pentru prăjituri, cărți de bucate, fețe de masă, tacâmuri etc.
  • Articole pentru casă, în general: lenjerii de pat, seturi de capoate de baie, seturi de prosoape, vaze pentru flori etc.
  • Obiecte personalizate: tablouri, genți de călătorie, seturi de birou, agende, ceasuri de perete etc.

Acestea sunt doar câteva idei practice: în funcție de personalitatea mirilor și de relația pe care o aveți, poți fi muuult mai creativ cu cei doi. Iar Pinterest îți poate oferi cu siguranță câteva idei ( îți las aici niște inspirație strânsă de mine).

  Însă…m-am îndepărtat puțin de subiect, așa-i?

……………………………………..

     Am fost cerută în căsătorie exact în ziua în care împlineam 21 de ani. Primele cadouri de nuntă au apărut 3-4 luni mai târziu, cu puțin timp înainte de nuntă. Pentru că anii la care se căsătoresc fetele astăzi este ceva mai mare de 21 de ani, puține prietene apropiate avuseseră deja nunta, deci ocaziile în care am participat la nunți au fost cele de familie, în care darul era de obicei financiar.

Ce am primit?

Seturi de oale și farfurii cât să dotez câteva cantine: unele sunt atât de calitative, încât nici nu le-am scos din cutie. Cine a mai avut la cămin oale cu manual de instrucțiuni? Am zis să le păstrez pentru vremuri în care calitățile mele de bucătăreasă vor deveni ceva mai înfloritoare: nu am de gând să le ard făcând experimente în ele, nici să le afum în încercarea de rumeni vreun sos exotic găsit pe internet.

De asemenea, am primit câteva seturi teribil de drăguțe de vase pentru servit masa, precum și seturi de tacâmuri. Vase de yena, seturi pentru servit desertul, linguri de lemn, solnițe cu tematică amuzantă, borcane de Nutella și condimente pentru bucătărie. Lucrurile acestea nu se vor învechi niciodată, și cu siguranță nu vi putea mulțumi suficient acelora care au investit timp și bani pentru a ni le oferi.

Am primit lenjerii de pat pe care deja le folosim, vase pentru bomboane și fețe de masă. Un cadou cu adevărat util, la care nu m-aș fi gândit, a fost un set de două prosoape pentru călătorii: din acelea tip lavetă, foarte subțiri și mari cât un prosop normal de corp. Faptul că le folosim pe acelea pentru deplasări ne permite ca, în loc de obișnuitele două geamantane cu care mergeam înainte, să călătorim cu unul singur.

Oricât de mult ne-ar încânta și oricât de utile ne sunt toate acestea, articolul meu de astăzi este prilejuit de ceva ce nu se află în niciuna din listele, foarte practice de altfel, de mai sus.

Povestea începe cu mult timp în urmă, când, la biserica la care mergeam când eram micuță, participa și un cuplu de bătrânei care aveau undeva între 60-70 de ani. Pe timp de vară locuiau într-o căsuță mică de lemn, într-o localitate învecinată, care îi aparținea ei, și se mutau la bloc iarna, într-un apartament care îi aparținea lui. După biserică, mama îi invita adesea la noi la masă. Mâncam împreună, iar bătrânul ne aducea ouă fierte.

Timpul s-a scurs. Noi ne-am mutat de acolo. El s-a stins, iar locuința, așa cum se întâmplă celor care nu citesc ceea ce semnează, a fost luată de o rudă avară, care s-a îngrijit ca bătrâna să ajungă să locuiască în cășuța de la țară. O căsuță precum o stafidă uitată în cutie, fără conexiune la electricitate sau apă curentă, în care plutește o aromă de lemn ars. Scârțâitul balamalelor îți spun că nu o mai duce multe ierni.

Un telefon, într-o zi:

– Frate pastor (așa îi spune tatălui meu), mi-au venit lemnele pentru iarnă, însă nu are cine le tăia.

… iar fratele meu, ale cărui abilități depășesc aria informaticii și a codurilor, a fost desemnat să își petreacă după-amiaza pregătindu-i lemnele pentru iarnă.

Bătrânica l-a așteptat ca pe pâinea caldă, iar la plecare, pe lângă mulțumiri, ia mai oferit ceva: știa că urmează să mă căsătoresc curând, așa că ținea să îmi ofere un cadou de nuntă. Pe când să plece, a ieșit din casă aducând încă ceva ce a pus în plasă, cu strângere de imnă, avea să îmi povestească Beni după aceea.

Ce conținea plasa? Nu îți lua notițe, nu îți vor folosi mai târziu.

Un coșuleț țiplat, plin cu scoici, din acela pe care îl cumpără turiștii de la mare, cu 4-5 lei bucata. O batistuță parfumată, cu o broderie bogată, cu flori roșii, pe care scrie: vineri, 1 mai 1959. Am verificat și 1 mai 1959 pică exact într-o zi de vineri. Pachetul mai conținea și o pereche de pijamale de fată, mărimea xxl, purtate  de câteva ori, dar aflate încă în țipla originală. Un bibelou ciobit la spate, înfâțișând o tânără femeie îmbrăcată într-o rochie de dantelă. O vază maronie, de decor, un săpun tare, Savoy, o linguriță de lemn, mâncată de carii, câteva ustensile de unică folosință, folosite deja, și două mileuri micuțe.  Un plic alb, ”pentru Diana”, cu 200 de lei în el. Totul înfășurat bine în hârtie maro sau de ziar, pe care puteam sesiza din când în când un ”La mulți ani de nunta ta, Diana”, scris cu litere de mână, ușor lăbărțate.

Mi-am dat seama că bătrânica asta, pe care nu o mai văzusem de câțiva ani, dar pe care ai mei o mai ajutau din când în când, menținând legătura, mi-a oferit cele mai prețioase obiecte de la ea din casă, provenite din zestrea ei de odinioară. Da, țineam în mână cadoul cuiva care nu are curent acasă, care stă într-o scobitură de locuință care se dărâmă câte puțin cu fiecare vijelie, și pe care nici nu m-aș fi gândit vreodată să o invit la nuntă.

Însă pentru ea a fost important să îmi ofere ceva. Și mi-a oferit mult. Mult prea mult.

     ………………….

La nuntă am primit o mulțime de cadouri. Practice. Scumpe. Decorative. Gustoase. Noi. Sau cu garanție. Însă cel mai frumos cadou va rămâne cel urcat la mansardă și păstrat în foi de hârtie. Pentru că am simțit în el, pe lângă aroma de mir specifică bătrânei, și inima ei, la fel de prezentă în zestrea de odinioară, oferită mie drept cadou de nuntă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s