Africa4 – De la răsărit la apus

-Aici este camera în care vei sta.. Aici este bucătăria.. Frigiderul, de aici îți iei de mâncare, uite, este destulă! Aici este mașina de spălat, hai să îți arăt cum funcționează.. Sau mai bine să îți arăt când ai ceva de pus la spălat? Val-vârtej Rachel mă trece entuziasmată prin tot campusul. Iar acolo este dormitorul fetelor. Aici este turnul în care trebuie să te cocoți ca să ai semnal la telefon- schela de fier arată mult prea dubios, așa plină de excremente de la curtea de păsări de lângă, cum este, pentru a mă urca acolo pentru semnal, însă pentru un apus de soare ar merita- iar dincolo este capela. Hai cu mine să arunci o privire.

Cele 40 de minute relaxante de mers cu mașina din locul în care m-a lăsat autocarul, cu răsăritul de soare în spate și muzică relaxantă pe fundal nu m-au pregătit suficient pentru întâlnirea cu noua colegă de cameră de care am parte. O cheamă Rachel. Este aici de o lună și va pleca peste câteva zile. Este profesoară în Marea Britanie. Deci se pare că voi adormi și mă voi trezi cu engleză. A venit aici în timp ce este vacanță în Anglia.

-Câți ani ai, Rachel? Aflu că are peste 40 de ani. Pare mult mai tânără. Blondă, cu atitudine de nemțoaică, tenul alb, fața luminoasă, cu foarte puține riduri, care trădează prea mult zâmbet, nu încruntături, privirea energică, mereu pusă pe făcut ceva, mereu propunând o activitate, mereu cu ceva drăguț de spus… Îmi place de ea.

Dacă Iliuță nu ar fi sesizat privirea mea obosită, după o noapte de somn cu întreruperi, cu siguranță aș fi aflat și unde este locul în care ținem mingile pentru copiii de la grupa pregătitoare.

-Rachel, Diana arată destul de obosită… Cu siguranță va fi încântată să îi faci un tur, însă după ce își va despacheta lucrurile.

Adevărul este că îmi e greu să refuz ceva unei persoane entuziaste. Când îi văd încântarea din privire, pur și simplu nu pot spune ”nu”! Entuziasmul are magnetism în el.

Sunt încântată de camera în care voi sta. Este văruită în dungi albe și roșii. Îmi amintește de îmbrăcămintea clovnului acela clasic de la McDonalds. Totuși, nu arată închisă. Pe unul din pereți este scris un verset din Biblie: ”Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: bucurați-vă!”. Ahh, fericirea! Eu voi fi fericită aici, cu siguranță. Sunt fericită oriunde. Nu întotdeauna contagios, ăsta-i baiul. Dar ei vor fi fericiți cu mine?  Hai să nu mă pierd în filozofisme care nu îmi cer teorie, ci doar practică. Camera este împărțită în două încăperi. Cum intri sunt două paturi și o masă. Simpluțe, decente, modeste și foarte curate. În capătul camerei este un perete care desparte încăperile, și o încăpere mai micuță, cu câteva rafturi în perete, pentru haine și alte lucruri. Câteva șuruburi și cuie bătute strategic prin cameră țin loc de cuier. Și două prize. Și semnal la telefon. Perfeeeeect! Nu îmi doresc nimic mai mult.

Campusul este mare. Aș spune ceva în hectare, însă nu mă pricep să aproximez cu măsuri pe care le folosesc doar pentru a estima o recoltă de pepeni. Este cam de trei ori cât parcul de Crăciun de la Universitate. Avem mulți copaci aici. Și un parc cu leagăne înaaaalte, care par destul de sigure. Abia aștept să le încerc. Bănuiesc că aici nu va veni niciun paznic dolofănel să îmi spună, precum cel de săptămâna trecută, cu mare părere de rău, că leagănele și parcul în general, sunt pentru copii…nu pentru adulți așa ca mine. Sunt mai multe clădiri: mai lungi, mai late, mai în formă de U, mai gri, mai colorate… Le voi învăța eu rostul și locatarii cât de curând.

Îmi despachetez cu grijă lucrurile. Privesc înduioșată la puținele haine pe care le-am adus cu mine: vaaai, dragelor…cât am să mai spăl eu la voi cât voi sta aici… Încă nu îmi pot astâmpăra un zâmbet de satisfacție pentru performanța de a-mi fi adus atât de puțină îmbrăcăminte.

-Copiii au vacanță acum. Vor veni peste câteva zile înapoi. Te simți în stare să mergi la biserică în dimineața aceasta, sau intri la somn?

Sunt obosită moartă.

-Bineînțeles că voi veni! Mă spăl pe ochi și sunt fresh.

-Vrei să mergem la capela din campus, sau la biserica din sat?

 

Nu am venit aici să îmi admir conaționalii, oricât de oameni faini sunt ei. \ Asta pot face și acasă. Așa că am tras o fustă lungă pe mine, m-am spălat pentru a arăta cât de cât acceptabil, și am plecat la biserica din sat. Fac cunoștință cu alte fete din campus: Larisa și Carmen. Sunt tinere și tare voioase. Par foarte puternice, și nu mă refer în primul rând la sensul propriu al cuvântului. Camen îmi arată râzând:

-Uite, Diana! Vezi maghernița aceea de acolo? – O căsuță tronează la marginea drumului. E făcută din paie, bețe și pământ? Sau cel puțin așa arată. Câțiva negri în fața ei. O buturugă mare pe post de scaun.. – Este frizeria de aici.

14111807_666790303470833_610797618_n
Eu  la coadă la ”coafor”

Îmi pică puțin fața… Cum să ai curaj să îți lași podoaba capilară pe mâinile cuiva care lucrează aici, fără să te temi că vei lua ceva bude, păduchi sau mai știu eu ce alte ciuperci?! Mă uit mai atent înăuntru… Un afiș colorat, care îmi ajunge până la brâu, pe care găsești o varietate de vreo 25 de frezuri, și pe care scrie pompos ”International hairstyles” este singurul obiect de acolo care ți-ar putea indica că locul acesta este o frizerie. Probabil se găsește și o foarfecă pe aici pe undeva. Îmi vine în minte coaforul unde îmi mai tund eu vârfurile uneori… Curat, aerisit ( bine, aerisit e și ăsta, pentru că nu are geamuri, sau uși, sau…știi, defapt este în aer liber și e normal să fie aerisit), dotat cu 30 de tipuri de foarfeci, mașini de tuns, geluri de păr, tratamente cu keratină sau fără, sprayuri de fixare, de strălucire, pentru păr natural, colorat sau peruci, cu o mulțime de oglinzi, și din nou sprayuri în sticluțe colorate încântător. Și mie tot îmi este frică să intru într-unul și să îmi tund terminațiile… Sper să nu am gânduri sinucigașe de scurtare a vârfurilor cât timp voi fi pe aici. Sau voi avea?

Biserica este mare. Băncile simple de lemn nu seamănă cu scaunele comfortabile de acasă, care parcă te îndeamnă la somn în timpul slujbei, indiferent de carisma vorbitorului. În față este o masă simpluță, de plastic. Nu au vreo scenă înaltă cu fundal albastru în spate, așa cum se recomandă prin cărțile de oratorie.  Ne așezăm pe ultimul rând. Pentru că mai are doar câteva zile de stat, și cum a omis să facă prea multe poze cât timp a stat aici, Rachel pozează tot ce prinde. Am ajuns la song-service. Ei chiar cântă o grămadă. Au și voci puternice. Se aude încântător. Cânt și eu cu ei, însă corzile mele nu foarte bine exersate, scot niște sunete de girafă răgușită, care oricum a greșit tonul. Dar la cât de tare cântă ei, eu oricum nu contez. Trebuie neapărat să îi filmez într-o zi.

Predica este tradusă din limba tribului, silozii se numește, în engleză, sau invers, după caz. La un momentdat traduce o fetiță de vreo…12 ani să aibă? E tare simpatică. Se îmbujorează când este în față, chiar dacă traduce foarte bine. Câțiva oameni intră și le salută pe fete, și pe mine simultan.

-Ei au un fel diferit de a da mâna, altfel decât în România. Carmen îmi arată repede cum se face. Seamănă puțin cu saluturile acelea ”jmechere” pe care le foloseam drept cod cu cei mai buni prieteni atunci când eram mică. Trebuie să înregistrez salutul ăsta.

-Iar acum îi invităm pe oaspeții noștrii să se ridice.

Oups..mhm?! Mă uit la Carmen și la Larisa, întrebându-le din ochi ce ar trebui să fac. Zâmbind îmi fac semn să mă ridic. Apoi, pe rând, oamenii din biserică vin și dau mâna cu mine. Ce bine că mi-a arătat Carmen cum să îi salut în așa fel încât să înțeleagă că îi respect! Altfel aș fi dat-o în bară scuturându-le energic mâinile…

-Ce împletituri frumoase au… Cum de se pot spăla pe cap fără să li se strice?

-Hmm…e simplu: știi, ei nu prea se spală, tocmai pentru a păstra mai mult timp părul astfel.

Ahamz, Diana…foarte bine de știut. Data viitoare când ai tentația să pupi vreunul în vârful capului, adu-ți aminte de asta. Cine știe cu ce boli vi de aici..

Înainte de a mă așeza pentru slujbă, arunc o privire prin biserică. O fetiță micuță se uită la mine de pe coridorul dintre scaune. Ce scumpă e… Aș lua-o puțin în brațe. Oare o să vină? Îi zâmbesc larg și o chem cu mâna. Spre surprinderea mea, îmi zâmbește înapoi și vine imediat la mine!

”Oare se așteaptă să îi dau bomboane? Ouch…și nu am niciuna acum la mine!”

O iau în brațe. Este atâta de mititică încât îmi vine să o mănânc (nu la sensul propriu, bineînțeles, încă nu am prins apucături canibalistice de când sunt în zonă).  Are părul tuns scurt și împletit strâns, din față în spate. Se uită cu niște ochi maaaari și negri la mine, zâmbind. Încă nu știe să se șteargă singurică la nas. Umblă desculță. Ne jucăm o perioadă.

-Cum te cheamă?

-Amina. Nu înțeleg din prima. Trebuie să repete de câteva ori până înțeleg, și tot ajung să o întreb pe Carmen pentru confirmare.

Amina…chiar îmi place mult numele ăsta. Începe să se joace cu părul meu. Mă cam jumulește puțin, dar cel puțin o face într-un mod adorabil. Încep să o legăn la mine în brațe. O ia somnul.. Toate instinctele mele materne, pe care le credeam îngropate și securizate bine de când a mai crescut surioara mea, s-au trezit pentru câteva momente. Nu am mai ținut niciodată un copil atât de cuminte în brațe, care să ceară atât de puțin pentru a sta la mine. De obicei, ca un copil să vină la tine, trebuie să îl ademenești ori cu bomboane, cu un joc pe telefon sau cu mai știu eu ce număr de echilibristică. Însă Amina a venit la mine, și a stat o oră întreagă…pur și simplu! Cum să nu-ți topească sufletul?

Ne întoarcem acasă. Se pare că este ora mesei. Rachel a gătit ieri pentru toți o mâncare tradițională englezească: plăcinta ciobanului îi zice. Am auzit de rețeta asta. De la ”Ce-i cu Andy?”. Era specialitatea domnului Larkin. Însă, din amintirile mele, cel puțin în desenele animate era oribilă. Îmi pun în farfurie destul de precaută. O încălzesc. Surpriză! Este chiar super-delicioasă!

Sunt obosită. Nu am mai dormit calumea de 48 de ore. Mă spăl pe față. Ce bine e să te poți spăla pe ochi de câte ori ai chef pe zi, fără să îți pese că apoi trebuie să te tencuiești din nou.  Îmi car picioarele în pat. Salteaua e subțire. Las` că e bine să dormi pe tare- face bine la coloană. Face? Cel puțin așa am auzit. Așteruturile sunt curate și miros bine. Deja iubesc locul ăsta: viața pare atâta de simplă…

Mijesc ochii în ecran. Nu știu exact pentru cât am dormit. Încă nu mi-am setat telefonul să corespundă orei de aici. Însă s-a lăsat întuneric afară. Trece Sabatul. Se aud cântece din bucătarie. Merg și eu. În jurul mesei s-au strâns toți. Îmi amintesc că trebuie să transmit câte o îmbrățișare din parte unor prieteni. ”Ai nevoie să duc în Namibia ceva din partea ta? Da, du o îmbrățișare tuturor.” Vaaai, dar eu nu le am cu îmbrățișările… Da` am promis. O fac. Asta îmi mai destinde atmosfera. Parcă nu mai sunt înconjurată de necunoscuți. Cântăm în engleză. Propun ”Because He lives”. Îmi place mult cântecul ăsta. Îl știu și ei. Avem și o orgă micuță, iar  Iliuță ne acompaniază entuziasmat. Este o atmosferă caldă, ca în familie…

– Ce i-ai cere lui Dumnezeu dacă ai avea șansa să îi ceri orice și să accepte garantat, o singură dată? Întrebarea lui Carmen ne pune pe gânduri pe toți.

Câțiva își dau cu părerea. Eu rămân tăcută. Eu oare ce i-aș cere lui Dumnezeu dacă i-aș putea cere orice având siguranța că îmi va da? Înțelepciunea de a lua cele mai bune decizii? De asta îmi este cel mai frică.

Înțelepciune de a-mi alege o carieră. Înțelepciune de a-mi alege un partener de drum pentru întreaga veșnicie. Înțelepciune pentru a avea o influență pozitivă asupra oamenilor grozavi dn jurul meu care au nevoie să știe că ei chiar contează pe lumea asta! Înțelepciune de a știi când să insist, și când să dau drumul… Am nevoie de asta peste tot. Parcă nu mai ești chiar așa deșteaptă, fetiță, ha?

Mă retrag. Afară este beznă. Cântă greierii. Parcă îmi gâdilă urechile. Îmi amintesc de o noapte la țară, cu verișoarele mele, Emma și Mădă, când am dormit afară. Se anunțase la televizor ploaie de stele. Chiar am numărat multe stele căzătoare în noaptea aceea. Oare aici pică stelele? Sau meteoriți, ce or fi ei.. Îmi ridic capul din pământ… Nimic nu îmi place mai mult decât cerul.  Ziua. La răsărit. La apus. Noaptea. Se văd un catralion de stele de aici. Parcă te simți mai aproape de Dumnezeu când te uiți așa, pur și simplu, la ele. Parcă te conectează cu veșnicia, știi ce zic?  Una dintre cele mai mari dureri ale mele în privința faptului că locuiesc în București este că, din cauza poluării și a luminilor orașului, se văd foarte puține, chiar și în nopțile senine. Cât să polueze aici sătucurile răsfirate din zonă? …

-Diana, ai o lanternă la tine?

-Da, am. De ce? Tata a avut grijă să îmi dea una la plecare, pe lângă sprayurile paralizante…așa, pentru orice eventualitate.

-Noapte ies șerpi pe aici. ”Hmmz?!” Vei avea nevoie să o folosești când mergi la toaletă, ca să nu calci pe vreunul. Oricum, dacă vezi un șarpe, nu sta să te uiți la el.. FUGI!

Ahamz… Deci eu chiar am nimerit în Africa aia cu șerpi. Gata, Diana! S-a terminat cu regula ”beau trei sferturi de litru de apă înainte de culcare”. Te hidratezi și tu ziua, ca tot omu`. E pentru siguranța ta.

Îmi este atât de somn, încât, dacă casc o dată, înghit un pepene. Din acela mare, roșu, zemos, fără euri, de la mine de la țară. Îmi plouă în gură. Afară s-a lăsat răcoare, însă în cameră este o căldură care parcă te îmbie la vise plăcute. O muscă gigantică s-a rătăcit la mine în cameră și se tot izbește cu capul de pereți încercând să iasă afară. Face un zgomot formidabil pentru câteva minute. Nici nu mă sinchisesc. Am dibuit eu drumul până aici, să găsească și ea drumul până afară.. Trag plapuma până sub nas. Musca a reușit să iasă.

Aha, deci aici va fi ”acasă” până la jumătatea lui octombrie… Mi-s umflați ochii de la atâta somn pe bucățele. Presimt că va fi o noapte lungă…

Deci, fată dragă…ce i-ai cere lui Dumnezeu dacă ai avea șansa să îi ceri un singur lucru, o singură dată, având garanția că îl vei avea?

Și I-am cerut înțelepciune.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s