Africa2 – O zi prin capitală

Toată seara precedentă m-am întrebat cum o arăta Africa din spatele perdelelor groase care atârnă pe pereții sufrageriei în care locuiesc. Dar mai stau puțin la cald înainte să scot nasul din cele două pături în care m-am învelit. Se aude gălăgie de afară, dar parcă nu mă tentează să dau atât de dimineață nasul cu engleza. Oamenii la care stau sunt chiar cool. Kalle este inginer electro-casnic …asta explică de ce am frigidere în cameră cât pentru un întreg cartier. Fata lui, Toshi, studiază aici la universitate despre metode de conservare a mediului înconjurător. Împreună cu ei mai locuiește o fată de culoare, care este profesoară la o școală primară, aici, în Windhoek. Așa mă oftic că abia reușesc să le rețin numele…au niște nume tare ciudate. I-am dat un mesaj lui Kalle în care l-am întrebat dacă ”vine Trashy să mă ia cu mașina”, iar el mi-a răspuns ”da, va veni Toshi să te ducă”. A fost puțin ciudat…în special pentru că ”trashy” în engleză nu sună splendid (trash=gunoi). Fetele au dreduri.  Cred că până plec de aici îmi voi face și eu, măcar unul!

După ce se lasă liniște în zonă, mă târșâi afară din pat. Îmi pun și o pereche de șosete. Cine ar fi crezut că în Africa este așa rece dimineața?  Dau draperiile la o parte, și…

WOW! Iată-mă în fața celei mai ciudate grădini pe care am văzut-o eu vreodată! Este varianta mai mare și mai naturală a colțului de la Grădina Botanică dedicate Saharei. În loc de gazon, avem ciulini și praf. Copaci înaaaaalți, cu grengile alungite și foarte puține frunze. Pe unii dintre ei cresc cactuși. Nu știu exact cum vine asta.. Câțiva palmieri. Gard de nuiele. Pietriș pe jos și, din nou, foarte mulți cactuși și aloe. Mi se face sete numai când privesc peisajul. Pe ce planetă Marte am aterizat? Mă bușește râsul: într-un colț al grădinii se odihnește o minunată mașină de tuns gazonul. Bine mă nene mă, da`ce iarbă tunzi cu asta?! Nici nu mă miră că arată aproape ca nouă.

Kalle mi-a spus să mă simt ca acasă și să mă servesc din frigider cu orice îmi face cu ochiul. Deschid frigiderul. Au pâine integrală. Perfect. Văd niște salam, cârnați și alte minunății anti-vegetarieni pe acolo. Nu risc. Găsesc niște cremă de brânză. Arată delicious. Observ și niște borcănașe mititele cu tot felul de bobițe prin ele. Pe unele le recunosc: sunt capere. Restul…pauză. Nu am mai văzut așa ceva până acum. Probabil ceva specialități din zonă. Ochesc o sticlă cu sos de tomate și caramel (bbq). Deja micul meu dejun sună consistent.  Îmi tai niște pâine, întind cât mai aspectuos brânza, torn niște sos, dar parcă…parcă aș mai pune ceva. Găsesc ridichi într-un sertar. Îmi curaț și îmi tai câteva. Perfect! La desert îmi torn într-o ceșcuță niște lapte rece, și fărâmițez câțiva biscuiti digestivi, din aceia cu aromă de scorțișoară. Și cât am mai bombănit că îmi aglomerează mama bagajul cu mâncare. Bine că nu a auzit și mi ia lăsat acolo!

M-am săturat bine. Merg să mă spăl. Un discurs motivational în fața oglinzii îmi prinde minunat în dimineața aceasta.  Îmi fac devoționalul și încerc să mă schimb. Am fost atent instruită să nu cumva să adopt vreo ținută indecentă pe aici. Încă nu îmi doresc să îl fac pe vreunul primar, sau să se trezească tata acasă cu o livrare de vaci de proveniență namibiană.  Mi-am luat o singură pereche de pantaloni scurți. Kaki. Băiețești. Până la genunchi. Cu multe buzunare și teribil de lejeri. Mda…poate nu mă prind extraordinar, dar nici nu pica de pe mine. Noroc cu elasticul. Trag pe mine și un tricou vechi. A fost cândva alb. Acum s-a decolorat. Îl am din clasa a9a. L-am cumpărat când îmi plăcea de un băiat. Are o inimă pe el, și scrie ” I left my heart în NewYork”.( Tricoul și-a atins scopul la vremea lui. Băiatul a observant ce scrie și m-a întrebat cum poate face să îmi găsească inima.Cheers!) Sper să nu îl urmez prea curând pe Livingstone și să mi-o las în Africa.

Hai că nu arăt chiar atât de rău. Kalle mi a lăsat numărul unui taxi, pentru a ajunge la cel mai apropiat mall. Trebuie să îmi cumpăr câteva lucruri pe care nu le-am adus cu mine. În special o rochie lejeră și luuuungă. Și mâncare. Mă echipez bine, și ies. Evident că am un spray paralizant în buzunar, la îndemână. Tati a avut grijă să îmi pună două în bagaj. E mai safe astfel. Încerc să sun la numărul taximetristului în care are Kalle încredere. Încerc o data…de două ori…de trei…și…nimic! Eiii, Diana, cât de greu poate fi să mergi singură? Ești în capitală, e lume multă, aglomerație cum îți place ție, ești în siguranță! Și am ieșit pe poartă. Poartă din aia șmecheră. Apeși o data pe cheia electrică și se deschide. Mai apeși o data și se oprește. Și încă o data și se închide. Fain, frumos, mai venim. Mă joc câteva minute cu cheia, deschizând și închizând poarta. OK, Diana, nu vrei să se uite dubios vecinii la tine…

Strada…liberă. Câțiva oameni lucrează la o casă câțiva zeci de metri mai încolo. Pornesc GPS-ul. Am rucsacul în spate. Adopt un mers foarte sigur, puțin băiețesc. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să oprească vreun puștan și să îmi facă cu ochiul.  Îmi bate soarele în cap. Pustiu. Ce m-a apucat să hoinăresc singură? Merg așa câteva sute de metri. Mă dor ochii de la soare și trebuie să mă încrunt. Îmi amintesc de motivul prostesc pentru care nu am ochelari: nu am găsit nicio pereche cu care să îmi placă cum îmi stă.. Bun motiv, Diana! Ești o fată tare isteață tu, de obicei. Mai puțin în ceea ce privește lucrurile care merită. De parcă ar conta acum că mi-ar face fața prea pătrată sau nasul prea mare, atât timp cât mi-ar permite să îmi relaxez privirea uitându-mă normal.  Numai negri pe stradă, și aceia puțini. Multe mașini albe. Grădini uscate… Copaci impresionanți. Înalți, groși, sfidând parcă cele câteva fire de iarbă prăfuite, care se mai zăresc la umbră.

Niște lucrători negri se opresc din lucru și se holbează strident la mine. Nu te panica, Diana.. Ia telefonul, întoarce-te și du-te și tu acasă. Faci rost de taxi mai târziu. Și, pentru prima data în viață, aleg să joc precaut. Mă întorc acasă dejamăgită de prima ieșire pe cont propriu. Scriu la carte câteva paragrafe. Mai mănânc câte ceva. Plasma mare din camera mea parcă cerea să fie pornită. După câteva încercări care mă dădeau de gol că nu am avut televizor acasă, reușesc să îl pornesc. Desene animate. Au și Spioanele… Ce frumos… Next! Dau de câteva canale religioase. Un pastor negru sau ceva de genul, predică cu foc despre har în fața ecranului, având în spate un tapet aglomerat cu clădiri din LA. Pe un alt canal, un alt predicator, alb de data aceasta, slab, pe o scenă foarte profi, predică despre conduita creștină cu un iz de plictis și de superioritate în voce. Mă las păgubașă și îi dau pe muzică. Găsesc melodia de fundal de la ”Aladin și lampa fermecată”..  Mai scriu la carte câte ceva.. ”I can show you the world… I can open your eyeees.. A whole new world…” Cântecele ăstea drăguțe, vai… Parcă îți fac poftă să te îndrăgostești. Ehh, lasă, fată dragă….să iubim persoana, nu ideea.

-Noi plecăm în oraș. Venim în câteva ore. Este totul ok?

– Uhmm…mă luați și pe mine, dacă nu vă incomodez? Am câteva cumpărături de făcut.

– Desigur, hai!

Și sar în mașină. Câteva cioburi pe jos.

-Am avut mașina în oraș noaptea trecută. Cineva a spart geamul și a luat ce a găsit pe aici. Se întâmplă frecvent lucrul ăsta în zonă. Am reușit să pun alt geam, însă nu am reușit încă să curăț toate cioburile. Îmi pare rău că nu poți sta lejer..intră pe partea cealaltă.

-El este Leny. Este fratele meu de mama.

Fetelor le place repul. Sau rapul? Suport, ce să fac… În sfărșit o melodie drăguță. Dau volumul mai încet și stăm de vorbă. Sunt foarte de treabă. Toshi are niște dreduri grozave.

-Îți pot atinge părul? Niciodată nu am mai pus mâna pe așa ceva. O bușește râsul.

-Bineînțeles.

– De cât timp le ai?

-Cred că s-au făcut deja 5 ani.

Se simt tare ciudat. Ca niște cârnăciori mici și aspri, dar moi în același timp. Se cam agață chestii ciudate în păr, când îl faci așa…Observ ceva dubios, galben-albicios când pun mâna.. Hmm, parcă nu mă mai tentează atât de tare să îmi fac și eu.

Ajung într-un magazin cu o mulține de fuste decente. Wow! În România când?! Aleg vreo 5 pentru a le proba. Iau 36 și 38, măsurile mele. Descopăr în cabina de probă că, în Africa, mi se potrivește defapt măsura 32. Bine de știut. Rămân cu o rochiță interesantă, din denim, lungă și lejeră. Cred că nu am dat prea mult pe ea. Încă nu m-am obișnuit cu banii de aici. Mai îmi iau câteva lucruri și merg la casă. Casierița îmi înmânează restul, după ce îl numără cu voce tare.

-Ți l-a dat bine?

-Cred că da…

Neîncrezătoare, Toshi îmi ia restul din mână și îl mai numără o data. Mi-a dat cu 10 dolari mai puțin. Îi spune vânzătoarei să corecteze. Vânzătoarea chicotește zurliu și îmi dă și restul banilor.

-Ascultă la mine: aici întotdeauna să numeri restul. Se întâmplă des chestia asta.

Acum, chiar voi tine minte.

Mergem într-un supermarket să cumpărăm de mâncare. Voi fi pe autocar începând de mâine, până sâmbătă, când voi ajunge în Katima Mulilo. Am nevoie de ceva consistent. WOOOW! Cine ar fi crezut că voi da aici de o varietate atât de mare de jeleuri Haribo?!? Am picat în Rai. Hehe… Evident că îmi iau de mâncare. BakeRolls cu bbq. Niște batoane cu cereale. Câteva chifle și cremă de brânză cu somon. Suficient pentru partea consistentă. Șampon, gel de suș, loțiune de protecție solară și alte consumabile. Și jeleuri. Am precizat deja jeleurile? Cred că da.. O varietate absolut impresionantă pentru o cunoscătoare ca mine… Iau și niște pungi de bomboane. Doar voi lucra cu copilași. Ei nu rezistă niciodată ispitelor ăstea micuțe cu aroma de fructe. Ajung la casă. Oare m-or fi costat mult? Nu cred. Nu știu. Închid ochii.

Orașul este impresionant. Nu în sensul american sau european al cuvântului. Multe grădini. Mulți palmieri. Locuințe modeste. Din când în când, câte o clădire solidă împopoțonează vârful  unui deal.

-Nu îi înțeleg pe oamenii din țara noastră. Suntem foarte săraci, însă investesc în muzee atât de scumpe precum acesta, a căror tichete de intrare sunt oricum mult prea scumpe pentru noi, ca să ce..? Uite, vezi clădirea aceea cu acoperiș rotund din depărtare? Acolo stă președintele nostru.

Clădirea alba, cu acoperișul în formă de scoică aduce puțin cu portul din Sidney.

Ajungem acasă. Kalle a ajuns și el. Fetele se pun la masă. Eu refuz invitația. Am fost la țară în ultimele săptămâni, iar cântarul meu a simțit din plin asta.

-Diana, dragă, să știi că eu nu îți voi lua bani pentru cât ai stat aici, nu fac asta niciodată cu studenții. Însă mi-ar plăcea ca, la întoarcere, să mă scoți la cină în oraș. Izbucnim în râs.

-Mulțumesc, Karl. Desigur, mi-ar plăcea să îmi iau revanșa astfel.

Toshi se uită la Jocurile Olimpice lângă mine. Nu se aude nimic despre România. Ufff…tare amărâți mai suntem. Ce mai am de făcut în seara asta? Sport. Nu am voie să îmi ies din ritm. Niciodată nu folosesc situațiile speciale în care mă găsesc, ca scuză pentru a nu face sport. Sunt la dietă? Nu mi se pare că aș avea nevoie de kilograme în minus. Am nevoie de mișcare pentru a nu mă plânge de dureri de șale și coloană când voi urca câteva trepte sau când îmi voi scoate nepoțeii în drumeții peste câțiva ani?  Da, cu toții avem nevoie.  ”Aerobic cu Iulia” este întotdeauna o opțiune viabilă. Dar unde să face eu sport aici?! Temă pentru acasă.

După primele 24 de ore în Africa am învățat că:

  • Trebuie să numeri mereu restul primit de la magazin
  • Trebuie să îți alegi hainele scăzând încă trei măsuri de la măsura ta normală
  • Trebuie să ai permanent la tine un adaptor pentru priză
  • Nu te aștepta să dai de termopane, pentru că nu vei găsi
  • Ai mare grijă unde îți lași mașina. Sunt mereu spargeri, chiar dacă nu ai cea mai fancy mașină!
  • Copacii și natura sunt absolut…așa cum ni ia lăsat Dumnezeu, deci este o încântare să îi privești.
  • Nu contează că nu este gazon, asta nu va împiedica un alb să achiziționeze toate mașinăriile de care are nevoie pentru a îngriji o fermă. Chiar dacă ferma este defapt grădină. Iar grădina are doar 500mp. Iar pe cei 500mp cresc cactuși. Pentru că, mă nene mă, cei 500mp sunt în Africa și aici plouă foarte ra…deloc!
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s